Acasa | Revista Pici | Comenzi | Fotomodel | Expozitie | Contact Concurs | Inscriere | Intra ca membru  

Cei 40 de mucenici

In fiecare an, la inceputul primaverii, in ziua de 9 martie, crestinii ortodocsi sarbatoresc pe cei 40 de mucenici din Sevastia Armeniei.

Povestea lor se petrece in secolul IV, in timpul imparatiei lui Liciniu (308 - 324), cand crestinii erau adesea pedepsiti pentru credinta lor. In cetatea Sevastia era pe atunci un voievod de oaste (adica general) pe nume Agricolae, mare dusman al celor care credeau in Hristos. Hotarandu-se ca toti ostasii sunt datori sa aduca jertfe zeilor, Agricolae a aflat cu manie ca patruzeci dintre soldatii sai sunt crestini si nu vor sa asculte aceasta porunca. In fruntea lor se aflau trei viteji, greu incercati in razboaie, pe nume Chiron, Candid si Domos. Chemandu-i la el, Agricolae le spuse, cu vorbe mestesugite: “Precum in razboaie ati luptat vitejeste pentru imparatul nostru, tot asa si acum aratati-va credinta si aduceti jertfele poruncite. Alegeti: ori va supuneti, ori veti inceta de a mai fi osteni si veti fi chinuiti!”. Si ii arunca pe toti in temnita.

Stand ei acolo si cantand psalmi intreaga noapte, iata ca li se arata chiar Domnul nostru Iisus Hristos, care ii imbarbata sa rabde pana la capat toate chinurile ce vor veni peste ei.

Dupa sapte zile, sosind si un alt general, Lisie, cei patruzeci de soldati au fost scosi din temnita si adusi la judecata, in fata celor doi tirani. Vazand ca nu accepta sa se inchine zeilor, ei au poruncit ca mucenicii sa fie loviti cu pietre. Insa, din voia Domnului, pietrele isi greseau tinta si se intorceau asupra celor care le aruncau. Cand insusi Agricolae, manios, a luat o piatra si a aruncat-o asupra unuia dintre sfinti, piatra s-a intors si l-a lovit in fata. A doua zi, voievodul a poruncit ca toti cei patruzeci de sfinti sa fie aruncati intr-un iezer (lac adanc de munte) ce se afla in apropiere. Apa acestui iezer era foarte rece, caci afara era un ger cumplit. Venind noaptea, unul dintre ei, nemaiputand rabda, a iesit din lac, dar a murit pe loc. Ostasii de pe margine, care ii pazeau, adormisera, numai strajerul temnitei nu dormea. El a fost atat de impresionat de cele petrecute si de credinta celor patruzeci de mucenici, incat a intrat in apa rece, strigand: “Si eu sunt un crestin!”. Numele sau era Aglaie.

A doua zi, de dimineata, cei doi generali au mers pe malul iezerului si s-au mirat ca oamenii din apa erau inca in viata. Maniosi, ei au poruncit ca sfintii sa fie scosi de acolo si sa fie omorati prin chinuri cumplite. Iar ei, dandu-si sufletele in mainile Domnului, se bucurau ca s-au mantuit si nu s-au lepadat de Iisus Hristos.

Pentru a nu mai ramane nimic din trupurile mucenicilor, Agricolae a poruncit ca ele sa fie arse, iar oasele sa fie aruncate intr-un rau din apropiere. Dar nimic din toate acestea nu s-a pierdut, caci dupa trei zile, episcopul Petru, din acea cetate, a mers noaptea pe malul raului impreuna cu alti crestini si au adunat de acolo toate oasele sfintilor, caci erau luminoase, astfel incat puteau fi vazute si in intuneric. Ele s-au pastrat pana in ziua de astazi, particele din moastele celor patruzeci de mucenici gasindu-se in multe locuri ale lumii si chiar si in tara noastra, in cateva biserici, unde credinciosii ortodocsi vin si se inchina cu evlavie.

La noi, romanii, sarbatoarea a dat nastere mai multor obiceiuri frumoase, crestine dar si precrestine, caci ziua celor patruzeci de mucenici este aproape de data echinoctiului de primavara (atunci cand ziua este egala cu noaptea).

Pentru ca sa fie imbelsugat anul agricol care a inceput, taranii au obiceiul sa scoata afara plugul, peste care arunca un ou, semn al rodirii. In multe sate ale tarii se aduna in mijlocul curtii gunoiul din ograda si din casa, dandu-i-se foc, iar tinerii sar peste el, ca sa fie feriti de rele si de boli tot anul. Cenusa este pe urma presarata in jurul copacilor si in gradina. In Baragan, femeile modeleaza din aluat o mica papusa cu aspect uman, numita “Uitata”, care reprezinta un fel de ofranda adusa mortilor care au fost uitati la pomeni.

Aproape in toata tara, in aceasta zi, romanii mananca “mucenici” sau “macinici” (cum se numesc ei in Muntenia si Dobrogea), “sfinti” (in Moldova) sau “brandusei” (in Banat). Acestia sunt mici colacei, rotunzi sau in forma de 8, care in Moldova si in alte zone se coc in cuptor, din aluat dospit, se ung cu miere si se presara cu nuca, iar in Muntenia si in Dobrogea se fierb in apa (care aminteste de iezerul in care au fost chinuiti mucenicii), care apoi se presara cu nuca si se indulceste cu zahar.



POTI MERGE
GRATIS LA
DISNEYLAND
TAINELE SPORTULUI MINTII TAINELE
SPORTULUI
MINTII
SCOALA
DE FOTBAL
PENTRU COPII
TORTURI
PENTRU
ANIVERSARI
Copyright Editura IMPRIMA Conditii si drepturi de autor

Online: 5 utilizatori
Membri: