Acasa | Revista Pici | Comenzi | Fotomodel | Expozitie | Contact Concurs | Inscriere | Intra ca membru  

JOCUL DE VAJTHAT


Materialul de fata a fost scris de realizatorii site-ului www.HarryPotter.as.ro


Stadionul este luminat, tribunele vuiesc, publicul este nerabdator, minutele trec foarte greu in asteptarea meciului. Micii comercianti trec printre spectatori, oferindu-si imbietor produsele. Copiii sunt fascinati de aceasta atmosfera, parintii sunt, de asemenea, cuprinsi de tensiunea meciului ce urmeaza. Recunoasteti scena?

Si totusi, veti fi surprinsi sa vedeti cum, in momentul culminant al intrarii celor doua echipe pe teren, unul dintre jucatori trece razant pe langa capul vostru, zburand pe matura cu o viteza ametitoare! Pentru ca, da, va aflati la un meci de Vajthat (”Quidditch” - in limba engleza)! Sunteti in lumea magica a lui Harry Potter, martorii uneia dintre cele mai spectaculoase scene care exista in aceasta lume imaginara!

Va intrebati, poate, cum se joaca un astfel de joc, in care jucatorii zboara pe maturi. Ei bine, fiecare dintre cele doua echipe are in componenta 7 jucatori: un portar, 2 aparatori, 3 atacanti si un cautator. Daca scopul principal al primilor sase este ca echipa lor sa inscrie cat mai multe goluri, ultimul dintre ei, cautatorul, este cel care are o misiune speciala: el trebuie sa prinda in zbor o minge magica, denumita Hotoaica aurie, ce zboara atat de rapid incat nu poate fi vazuta usor cu ochiul liber. Prinderea acelei mingi nazdravane aduce echipei proprii nu mai putin de 150 de puncte si decide sfarsitul meciului. Deci, cu siguranta cel care prinde Hotoaica aurie devine un erou al suporterilor echipei sale.

La Vajthat, insa, se folosesc inca doua tipuri de mingi: mingea de joc si balonul ghiulea. Daca mingea de joc trebuie aruncata de atacantii unei echipe printr-unul dintre cele trei inele ale portii adverse, baloanele-ghiulea sunt folosite de aparatori pentru a le trimite catre atacantii adversi in scopul de a-i dezechilibra de pe maturi. Portarul este cel care apara cele trei inele ale propriei porti, dar, daca mingea trimisa de adversari trece si de el, echipa adversa primeste 10 puncte.

Istoria Quidditchului este descrisa de scriitoarea J. K. Rowling, autoarea seriei Harry Potter, in cartea “Quidditch Through the Ages” - o minunata calatorie prin istoria fantezista a acestui joc. Astfel, Vajthatul isi are radacinile in Marea Britanie, regulile sale evoluand de-a lungul timpului, odata cu perfectionarea materialelor de joc si a echipamentului. Pornit la inceput din anumite obiceiuri nu tocmai pasnice, legate de vanatoare, Vajthatul a luat amploare ca popularitate abia atunci cand, in jurul inceputului de secol 14, potrivit legendei, Bowman Wright a fabricat Hotoaica aurie, fantastica mingiuta pe care cautatorii trebuie sa o prinda pentru a incheia jocul.

Istoria imaginata de Rowling mentioneaza anul 1674 ca fiind momentul in care liga profesionista de Vajthat din Marea Britanie este infiintata, an care marcheaza inceputul epocii “moderne” a Vajthatului.

Maturile pe care zboara jucatorii sunt dintre cele mai rapide, marile echipe fiind dotate cu incredibilele Fulgere, maturi de vis pentru oricare pasionat de acest joc. Periodic, lumea magica a lui J. K. Rowling organizeaza Campionate Mondiale de Vajthat, ocazie cu care cele mai bune echipe de Vajthat din lume au ocazia sa se intalneasca. Romania este si ea mentionata ca avand o echipa ce a reusit eliminarea Angliei intr-un meci desfasurat in Transilvania.

Un sport magic, Vajthatul, ne face pe noi, cititorii cartilor Harry Potter, sa visam. Inchizand ochii, visam ca zburam in nemarginitul vazduh pe o matura fantastica, in aclamatiile multimii entuziaste. Randurile ce descriu jocul formeaza intregul peisaj in mintea celui care citeste, imaginatia zboara odata cu cautatorul in urmarirea Hotoaicei aurii. Simtim bucuria imensa a victoriei, alaturi de cautator, tresarim odata cu tribunele si ne pare rau ca meciul s-a incheiat. Dar nu avem timp sa ne gandim prea mult la asta: urmeaza o alta zi in lumea lui Harry Potter.


  • Imaginile prezentate sunt ©Warner Bros si Electronic Arts
  • Drepturile de publicare a cartilor Harry Potter in Romania apartin Editurii Egmont


  • POTI MERGE
    GRATIS LA
    DISNEYLAND
    TAINELE SPORTULUI MINTII TAINELE
    SPORTULUI
    MINTII
    SCOALA
    DE FOTBAL
    PENTRU COPII
    TORTURI
    PENTRU
    ANIVERSARI
    Copyright Editura IMPRIMA Conditii si drepturi de autor

    Online: 4 utilizatori
    Membri: