Acasa | Revista Pici | Comenzi | Fotomodel | Expozitie | Contact Concurs | Inscriere | Intra ca membru  

La Fontaine


Fabula. O scurta povestire scrisa, de obicei, in versuri, in care personajele sunt de cele mai multe ori animale, plante sau chiar lucruri. Si, evident, toate vorbesc si au apucaturi omenesti. Pentru ca acesta este scopul oricarui autor de fabule: sa critice - cu umor - defectele oamenilor, urmand ca aceia care se recunosc in personaje sa se indrepte. Considerata multa vreme o specie literara minora, fabula a fost ridicata de La Fontaine la o perfectiune la care inaintasii sai nici nu visau, iar cei care i-au urmat nu au mai putut sa o atinga. De aceea, se poate spune fara teama de a gresi ca Jean de La Fontaine este - fara rival - cel mai mare fabulist al tuturor timpurilor. Sub semnatura sa, au ramas in literatura universala peste 100 de fabule, grupate in 12 carti, fiecare in parte putand fi considerata o capodopera in miniatura.

Cu toate acestea, criticii literari pretuiesc in special cartile VII - XI, considerandu-le pe primele sase cam “copilaresti si uneori stangace”, iar pe ultima - “insuficient de satirica, avand un ton prea amabil”.

"Corbul si vulpea", "Greierele si furnica", "Vulpea si strugurii" - iata numai cateva dintre fabulele lui La Fontaine pe care le stie aproape toata lumea. Caci cine nu cunoaste povestea corbului care tinea in cioc o roata de cascaval? Si care, prea mandru si increzator, s-a lasat pacalit de vulpea care i-a laudat lingusitor glasul, pentru a-l face pe corb sa deschida ciocul... Sau istorioara greierelui care toata vara a cantat, in timp ce harnica sa vecina, furnica, muncea facandu-si provizii pentru iarna. Dar a ajuns apoi la usa ei, cerand “un bob cat de mic”. Iar povestea vulpii care, atunci cand nu a ajuns la struguri, a spus ca sunt acri este si aceasta atat de cunoscuta, incat este concluzionata printr-un proverb, care este rostit tot mai des in zilele noastre. Ei bine, nimic dintre toate acestea nu am fi putut citi daca nu ar fi existat La Fontaine...

Chateau-Thierry: un mic orasel francez, la est de Paris, in regiunea Champagne. In aceasta localitate se nastea, la 8 iulie 1621, Jean de La Fontaine, fiul lui Charles de La Fontaine, administrator al apelor si al padurilor in ducatul Chateau-Thierry. Dupa obisnuitele clase primare, devine elev - intre 1636 si 1641 - la Colegiul din Reims, o institutie calugareasca, urmand apoi cursurile seminarului Sainte-Magloire din Paris (1641 - 1642). Dupa terminarea studiilor, La Fontaine nu se preoteste, ca orice absolvent de seminar, ci se intoarce in oraselul sau natal. Aici se casatoreste, in 1647, cu Marie Héricart, o fata de numai 15 ani. Apoi, in 1652, ii ia locul tatalui sau in functia de silvicultor al tinutului si - in timpul liber - merge la Paris, in anumite cercuri literare, debutand ca scriitor in 1654, cu o adaptare dupa piesa “Eunucul”, a lui Terentiu. In 1658, La Fontaine chiar se stabileste in capitala Frantei, devenind protejatul lui Fouquet, ministrul de finante al lui Ludovic al XIV-lea.

Insa, Fouquet este arestat in 1661, pentru ca fura din banii statului, iar La Fontaine scrie un poem in care cere gratierea fostului sau protector. In loc sa il ierte pe fostul ministru, regele il trimite in exil pe poetul care i-a luat apararea, dar ii permite apoi lui La Fontaine sa revina - dupa doi ani - in societate, mai ales in cercurile literare. Astfel, fabulistul se imprieteneste, in 1664, cu mari scriitori ai vremurilor acelea: Moliere, Racine si Boileau, tot atunci incepand sa publice scrierile care il vor face atat de cunoscut mai tarziu.

Inceputul este prolific: un volum de fabule - format din primele sase carti - apare in 1668, lucrare care il transforma in unul dintre cei mai straluciti reprezentanti ai clasicismului francez. Publica apoi, de-a lungul multor ani, povestiri, un roman mitologic, poeme religioase, proza scurta, dar nici una dintre aceste creatii nu s-a ridicat la valoarea cartilor de fabule ce aveau sa urmeze: a VII-a si a VIII-a in 1678, iar a IX-a, a X-a si a XI-a in 1679. Recunoasterea valorii sale literare nu intarzie: in 1683, La Fontaine este ales membru al Academiei Franceze. Continua sa scrie si altceva: piese comice, un poem mitologic, proza si versuri. In sfarsit, in 1694, apare ultima carte de fabule - a XII-a. Marele maestru isi desavarsise opera: lasase omenirii cele mai bune fabule care au fost scrise vreodata. Considerandu-si parca menirea indeplinita, cel mai mare fabulist al omenirii se stinge din viata anul urmator, pe 13 aprilie 1695.

Apreciat si tradus in foarte multe tari inca de acum sute de ani, La Fontaine s-a bucurat de succes si in tara noastra. De exemplu, fabulistul roman Grigore Alexandrescu include in volumul “Poezii”, aparut in 1832, primele sale fabule, cateva inspirate din La Fontaine. In secolul urmator, in anul 1901, profesorul universitar Pompiliu Eliade publica, la Bucuresti, primul studiu in limba romana dedicat marelui fabulist: “Filozofia lui La Fontaine”. In fine, in 1920, apar la Bucuresti “Fabule”, de La Fontaine, in doua volume, in traducerea lui Eugen Ciuchi. Dupa alti noua ani, in 1929, o alta editie a fabulelor lui La Fontaine este tiparita in limba romana, de data aceasta in traducerea poetilor Dimitrie Anghel si St. O. Iosif. Una dintre cele mai apreciate traduceri in limba romana este, insa, un volum aparut in 1954: Tudor Arghezi alege 35 dintre fabulele lui La Fontaine si creeaza o maiastra versiune romaneasca.

Urmeaza apoi o alta aparitie, de data aceasta completa, a fabulelor lui La Fontaine, in 1958, traducerea in limba romana apartinandu-i lui Aurel Tita. Tot o editie completa se tipareste, in colectia “Biblioteca pentru toti”, in 1963, aceasta fiind de altfel si ultima traducere in romana, inainte de Revolutie, a fabulelor lui La Fontaine.

S-ar putea spune ca, sub aspect tematic, “Fabulele” nu reprezinta o opera originala, caci - in majoritatea cazurilor - La Fontaine a adaptat subiectele unor fabulisti mai vechi sau mai apropiati de epoca sa (incepand cu vechii greci - Esop si Babrios sau latini - Fedru, Vergiliu, Horatiu). Dar maniera literara in care el a “reinviat” acest gen este de neegalat, fabulele lui La Fontaine avand, aproape toate, o morala care a fost mereu actuala, indiferent de epoca. Iar multe dintre afirmatiile personajelor sale au trecut peste veacuri si s-au transformat in proverbe.

Vom incheia, ca argumente solide, cu cateva dintre acestea: “Caci nu e nas pe lume sa nu-si gaseasca nasul” (Vulpea si barza), “Doar corb la corb nu-si scoate ochii niciodata” (Tributul dobitoacelor), “Paza buna trece primejdia cea rea” (Lupul, capra si iedul), “Nu-i nimeni de prisos cand stii sa-l pui/ La treaba dupa darurile lui” (Se pregateste leul de razboi), “Cei mici de-a pururi au de suferit/ Din pricina galcevii celor mari” (Taurii si broasca)



POTI MERGE
GRATIS LA
DISNEYLAND
TAINELE SPORTULUI MINTII TAINELE
SPORTULUI
MINTII
SCOALA
DE FOTBAL
PENTRU COPII
TORTURI
PENTRU
ANIVERSARI
Copyright Editura IMPRIMA Conditii si drepturi de autor

Online: 3 utilizatori
Membri: