Acasa | Revista Pici | Comenzi | Fotomodel | Expozitie | Contact Concurs | Inscriere | Intra ca membru  

Mihai Eminescu


De ce Mihai Eminescu la aceasta rubrica? Raspunsul e simplu, avand in vedere ca - doar la auzul numelui marelui nostru poet - orice roman se gandeste la el ca la o enciclopedie. In plus, venise si randul literaturii sa ocupe un loc la “Mica Enciclopedie”. Si care alt subiect ar fi putut fi mai potrivit? Iar in al doilea rand, pentru ca multi dintre cititorii nostri si-au exprimat dorinta de a afla cat mai multe lucruri despre “poetul nepereche”. Asa ca, desi spatiul este limitat, iar despre Eminescu este nevoie de cel putin un volum pentru a vorbi despre el, ne-am gandit sa va prezentam o scurta biografie cronologica a “Luceafarului” poeziei romanesti. In cele ce urmeaza, veti descoperi - pas cu pas - toate momentele importante din viata personala si literara a lui Mihai Eminescu.

Pe 15 ianuarie 1850, la Botosani, in casa caminarului Gheorghe Eminovici si a Ralucai, se nastea al saptelea dintre cei zece copii ai familiei, Mihail Eminovici. Copilaria si-o petrece la Ipotesti (satul casei parintesti), unde face primele doua clase de scoala. Urmeaza clasa a III-a si a IV-a la scoala “National Hauptschule” din Cernauti, apoi este inscris la “Ober-Gymnasium” din acelasi oras. In primavara anului 1863, Eminescu intrerupe studiile si se intoarce la Ipotesti, pentru ca - un an mai tarziu - bursa ceruta pentru a invata la liceul din Botosani sa-i fie refuzata. Astfel, deoarece invatatura nu prea se potrivea cu firea sa zbuciumata si zburdalnica, se angajeaza ca practicant la Tribunalul din Botosani. Slujba este de scurta durata, iar in toamna anului 1865 se intoarce la Cernauti (azi - oras in Ucraina), unde este gazduit de profesorul sau, Aron Pumnul. Tot de acesta din urma este legata si publicarea primei sale poezii “La mormantul lui Aron Pumnul”.

Continua studiile ca “privatist” (un fel de student la facultate particulara) si isi face debutul oficial in revista “Familia”, cu poezia “De-as avea...”. Cu aceasta ocazie, directorul publicatiei - Iosif Vulcan - ii schimba numele din Mihail Eminovici in Mihai Eminescu.

Urmeaza, rand pe rand, diferite slujbe alaturi de trupa lui Mihai Pascaly, apoi sufleur si copist in cea a lui Iorgu Caragiale, timp in care publica in “Familia” poezia “Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie”. La nici 19 ani - in 1868 - este angajat tot ca sufleur si copist la Teatrul National din Bucuresti, unde-l intalneste pe Ion Luca Caragiale. Cum gandul la studii nu-i dadea pace, iar tatal sau ii promisese ca-i plateste o parte din taxe, Eminescu se inscrie - in toamna anului 1869 - la Facultatea de Filozofie din Viena, ca student extraordinar (fara examen de bacalaureat). Aici il intalneste pe unul dintre viitorii sai buni prieteni, Ioan Slavici. Activitatea literara devine, incet-incet, tot mai intensa, debutand in revista “Convorbiri literare” cu poezia “Venere si Madona”. Publica apoi “Epigonii”, “Fat-Frumos din lacrima”, “Mortua est”, “Inger de paza” si il recomanda pe Slavici celor de la revista “Junimea”.

Isi continua studiile la Viena, unde, in 1872, o cunoaste pe Veronica Micle. Apar, tot in “Junimea”, poeziile “Inger si demon”, “Floare albastra” si nuvela “Sarmanul Dionis”. Ajutat material de aceeasi revista, Eminescu pleaca la Berlin, unde studiaza filozofia, istoria, economia politica si dreptul. Se angajeaza - un an mai tarziu - ca secretar la Consulatul Roman din Berlin si incepe sa scrie celebra poezie “Luceafarul”.

La inceputul anului 1875 publica in “Convorbiri literare” poeziile “Imparat si proletar” si “Fat-Frumos din tei”, iar in vara aceluiasi an este numit revizor scolar in Iasi si Vaslui. Tot atunci il cunoaste pe dascalul de la Scoala nr. 2 Pacurari (din judetul Iasi), nimeni altul decat Ion Creanga. Activitatea jurnalistica o incepe la ziarul “Curierul de Iasi”, in functia de corector. Publica in continuare in “Convorbiri literare” - “Craiasa din povesti”, “Lacul”, “Dorinta”, “Calin”, “Strigoii”, perioada in care sufletul ii este indurerat de moartea mamei lui, care se stingea din viata la 15 august 1876.

Un an mai tarziu, Eminescu revine la Bucuresti, ca redactor la ziarul “Timpul”, impreuna cu I. L. Caragiale si Slavici. Colaborarea cu Titu Maiorescu si Alecsandri devine tot mai stransa, participand alaturi de cei doi la sedinte literare saptamanale. Apar poeziile “O, ramai”, “Rugaciunea unui dac”, “Revedere”, “De cate ori, iubito...”, publicate intre 1878 si 1880 in revista “Convorbiri literare”. Intre timp moare sotul Veronicai Micle, moment in care Eminescu se gandeste sa o ceara de sotie. In 1880 este numit redactor-sef la ziarul “Timpul”, reusind si finalizarea celor patru “Scrisori”, pe care le publica un an mai tarziu. 1882 este anul in care termina Luceafarul, care este imediat tradus in germana de cumnata lui Titu Maiorescu, Mite Kremnitz. Capodopera apare in “Convorbiri literare”, apoi in “Almanahul Societatii studentesti Romania Juna” din Viena.

La o sedinta de la revista “Junimea”, Eminescu se reintalneste cu cel care i-a publicat primele creatii in revista “Familia”, Iosif Vulcan, dandu-i acestuia cateva poezii: “S-a dus amorul”, “Pe langa plopii fara sot” etc. Vulcan le tipareste si ii trimite lui Eminescu un mic onorariu (o suma de bani) pentru poeziile aparute. Acest onorariu a fost, de altfel, singurul primit de poet de-a lungul activitatii sale literare. Un an mai tarziu, dupa ce demisia de la “Timpul” nu ii este acceptata, Eminescu da primele semne de boala, fiind internat - pe 28 iunie 1883 - la sanatoriul doctorului Sutu. Sfarsitul aceluiasi an aduce aparitia primului volum din poezia lui Eminescu, prefata fiind semnata de Titu Maiorescu. Volumul continea poeziile publicate anterior, plus inca 26 de creatii lirice noi, iar pe coperta interioara scria “1884 - POESII”.

Internat in continuare la sanatoriu, Eminescu este zdruncinat de aflarea unei alte vesti proaste: moartea tatalui sau (pe 8 ianuarie 1884). In septembrie, deoarece starea sanatatii se imbunatatise, participa la banchetul anual al “Junimii” si este numit subdirector la Biblioteca Centrala din Iasi. Nu trec, insa, nici doua luni, si Eminescu se interneaza din nou, de data aceasta la Spitalul “Sf. Spiridon” din Iasi, unde este vizitat - printre altii - si de Alexandru Vlahuta. In 1885 este tiparit al doilea volum de poezii si, separat, in “Convorbiri literare”, apare “Sara pe deal”. Dupa un tratament la Balta-Liman, se intoarce in Iasi si continua activitatea la biblioteca... Boala, totusi, revine. Dupa tratamente la baile Repedea (langa Iasi), urmeaza internarea la ospiciul Manastirii Neamt, apoi - in urma unui consult in Iasi - este trimis in strainatate, la Halle, pentru a fi tratat de niste doctori specialisti.

In 1888 este rugat de un grup de tineri sa conduca revista “Fantana Blanduziei”, in care publica saptamanal un articol de fond. La sfarsitul anului apare editia a III-a din “Poezii”, avand in plus “La steaua”, “De ce nu-mi vii” si “Kamadeva”. Pe 3 februarie este internat la Spitalul Marcuta din Bucuresti, apoi transferat la Sanatoriul Caritas. Boala lui Eminescu se agraveaza in urmatoarele luni si - pe 15 iunie 1889, la ora 3 - poetul se stinge din viata, in sanatoriul doctorului Sutu din Bucuresti.

Realizata in numai 17 ani, opera lui Mihai Eminescu este cea mai vasta creatie literara romana, cuprinzand o mare varietate de genuri: poezie, proza, teatru, eseuri filozofice, publicistica, traduceri si culegeri de folclor. Editia de “Opere” - inceputa de criticul si istoricul literar Perpessicius - cuprinde 9 volume complete ale creatiei eminesciene, adunata in 10.000 de pagini.



POTI MERGE
GRATIS LA
DISNEYLAND
TAINELE SPORTULUI MINTII TAINELE
SPORTULUI
MINTII
SCOALA
DE FOTBAL
PENTRU COPII
TORTURI
PENTRU
ANIVERSARI
Copyright Editura IMPRIMA Conditii si drepturi de autor

Online: 1 utilizator
Membri: