Acasa | Revista Pici | Comenzi | Fotomodel | Expozitie | Contact Concurs | Inscriere | Intra ca membru  

Veverita

Este acrobatul lumii animalelor. Uimeste prin sariturile sale, de pe o creanga pe alta, la mare inaltime, si prin viteza cu care alearga pe ramurile arborilor, de care se agata cu ghearele ei ascutite.

Iar coada sa stufoasa, mai lunga decat intreg restul corpului, o face sa fie atat de usor de recunoscut de toata lumea. Este veverita, cea careia vechii greci ii spuneau “skiouros”, denumire rezultata din alaturarea cuvintelor “skia” (care inseamna umbra) si “oura” (coada). Adica, intr-o traducere adaptata zilelor noastre, “cea care sta in umbra cozii sale”. Traieste pe Terra din cele mai vechi timpuri, zoologii americani descoperind in Carolina fosile ale unor exemplare de veverita gri, a caror “varsta” a fost estimata a fi de aproximativ 50 de milioane de ani! O intalnim si in prezent, in foarte multe zone ale globului, in special in apropierea terenurilor impadurite, dar chiar si in parcurile si pe strazile localitatilor din vecinatatea padurilor, veverita adaptandu-se foarte usor traiului printre oameni.

Iar oamenii o iubesc si o ocrotesc, pentru ca este draguta, jucausa si deloc agresiva.

Desi nu sunt diferente foarte mari intre acestea, exista in prezent peste 300 de rase de veverite, impartite in sapte mari familii, cele mai cunoscute si mai numeroase fiind veveritele gri, veveritele zburatoare si veveritele de arbore. Dintre acestea, veverita gri reprezinta rasa cel mai des intalnita si mai studiata, populand zone intinse de pe aproape intreaga suprafata a emisferei nordice (Europa, nordul Asiei, Orientul Indepartat si Japonia).

Veverita gri are o lungime de 30 - 40 de centimetri (inclusiv coada) si o greutate care nu depaseste jumatate de kilogram. Se hraneste in special cu alune, nuci, seminte, samburi si fructe de padure, dar nu refuza - atunci cand “se muta” la oras si oamenii ii ofera - biscuiti, covrigi, napolitane si chiar pizza! Traieste aproximativ 6 ani, dar atunci cand “se plimba” pe strazile oraselor, viata ei este scurtata de cele mai multe ori de rotile masinilor sub care ajunge din nefericire.

O ruda mai mica a veveritei gri este cea roscata (Sciurus vulgaris), care masoara cel mult 20 - 25 de centimetri, are blana in nuante de la caramiziu la negru-roscat, burta alba si o coada lunga, din fire pufoase si ciufulite.

Aceasta este, de altfel, veverita care traieste si in Romania. Unele dintre exemplarele acestei rase au smocuri roscate sau negre pe urechi, acestea devenind mai pronuntate in timpul iernii. Veverita roscata prefera sa traiasca in padurile de conifere, unde gaseste din belsug hrana ei preferata: seminte si conuri de pin sau de brad.

Desi rozatoarele nu sunt, de obicei, animale indragite, in America de Nord o rasa de veverite a devenit preferata tuturor. Este vorba despre veverita dungata (Tamias striatus), care traieste in paduri, dar isi petrece majoritatea timpului pe sol, fiind un animal indraznet si curajos, care nu se teme de oameni. De obicei, veveritele dungate scotocesc dupa seminte si fructe de padure, dar mananca si resturile ramase dupa picnicuri.

Si in neamul veveritelor exista pitici si giganti. Cea mai mica veverita poate fi intalnita in Africa (a fost denumita, de aceea, pigmeul african), mai exact in sud-estul Nigeriei, in Camerun si Gabon. Nu o sa va vina sa credeti, dar capul si corpul acestei mici veverite nu au - impreuna - mai mult de 7 centimetri, iar coada mai masoara inca pe atat! Uriasul din familia veveritei se numeste Ratufa (Ratufa indica), cunoscuta fiind si ca veverita gigantica indiana, corpul si coada acesteia putand masura - impreuna - pana la 90 de centimetri! Aceste veverite uriase traiesc in sud-estul Asiei si in cateva zone din Nepal.

Revenind la veveritele obisnuite si la modul lor de a trai, sa spunem ca aceste mici animale sunt active in tot timpul anului, neintrand iarna in hibernare. Faptul ca odata cu inceperea sezonului rece nu isi mai fac aparitia are o alta explicatie: ele se retrag in scorburi sau vizuini pentru a-si proteja si pastra caldura corpului, parasindu-si adapostul doar pentru a-si reface proviziile de hrana. De asemenea, aceasta este si o tactica de a se proteja impotriva pradatorilor, care in acele perioade isi diversifica meniul, vanand chiar si micile animale care nu se afla de obicei pe lista victimelor preferate. Unul dintre putinii dusmani naturali ai veveritei ramane - indiferent de anotimp - acvila, aceasta pasare de prada planand deseori pe deasupra terenurilor pe care topaie micutele mogaldete pufoase.

O curiozitate careia zoologii nu-i gasesc alta explicatie decat cea a inrudirii cu unele specii de rozatoare este faptul ca veverita se poate deplasa prin apa inotand “caineste” si folosindu-si coada drept carma! Este adevarat ca acest lucru se intampla foarte rar: numai atunci cand veverita nu are de ales apeleaza la acest mijloc de deplasare extrem de obositor pentru ea. In rest, alearga cu viteze foarte mari sau face salturi, lungimea sariturii putand ajunge la aproape doi metri. Daca aceste salturi au loc la inaltime, de pe o creaga pe alta sau chiar intre doi copaci invecinati, saritura poate fi asemanata cu zborul, din aceasta comparatie provenind numele veveritelor zburatoare. Doar nu credeati ca zboara cu adevarat, nu?

Veveritele sunt animale singuratice. Nu traiesc in grupuri, iar singura apropiere dintre masculi si femele are loc in perioada imperecherii. Dupa aceea, in special primavara, masculul paraseste femela, pe care o lasa sa se ocupe singura de cei, de obicei, patru micuti nou-nascuti. Puii se nasc golasi si orbi, avand intre 30 si 50 de grame fiecare. Mama veverita ii va tine pe acestia in vizuina pana cand vor creste destul de mari astfel incat sa se poata descurca singuri. Aceasta perioada dureaza intre opt si zece saptamani. In acest timp, veverita isi muta - pe rand - puii dintr-un loc in altul (daca este nevoie), apucandu-i cu gura de ceafa, asa cum probabil ca ati vazut ca fac pisicile cu puii lor.

Fiind atat de simpatice si de prietenoase, va veti intreba - desigur - daca ati putea aduce o veverita in camera voastra, pentru a o creste ca pe un animal de companie. Raspunsul este: categoric nu! Veverita are nevoie de spatiu in care sa poata alerga, sari, sa se poata catara. Fara sa vrea, nu din rautate, ea poate distruge pur si simplu lucrurile din casa, cu ghearele sale ascutite si cu dintii ei formati pentru ros. Asa ca, nu ne ramane decat sa le admiram pe aceste dragute acrobate cu coada stufoasa in mediul lor natural, sa le hranim si sa le protejam.



POTI MERGE
GRATIS LA
DISNEYLAND
TAINELE SPORTULUI MINTII TAINELE
SPORTULUI
MINTII
SCOALA
DE FOTBAL
PENTRU COPII
TORTURI
PENTRU
ANIVERSARI
Copyright Editura IMPRIMA Conditii si drepturi de autor

Online: 1 utilizator
Membri: