Acasa | Revista Pici | Comenzi | Fotomodel | Expozitie | Contact Concurs | Inscriere | Intra ca membru  

Greierii


Cri-cri-cri,
Toamna gri,
Nu credeam c-o sa mai vii

Asa isi imagineaza Topirceanu sunetele de ingrijorare ale micii insecte din “Balada unui greier mic”.

Este, de altfel, cam aceeasi poveste cu cea din fabula lui La Fontaine, “Greierele si furnica”, in care venirea toamnei o gaseste pe furnica pregatita cu provizii, iar pe greier - fara adapost si flamand, pentru ca toata vara cantase, in loc sa munceasca...

Sa fie oare aceasta realitatea zoologica? Nicidecum. Foarte adevarat este, insa, ca acest “cantec” l-a facut celebru pe greier in lumea insectelor si a infrumusetat noptile senine, de vara, ale oamenilor de la tara. In schimb, micul cantaret a provocat si destule necazuri agricultorilor, “atacand” in grupuri foarte numeroase culturile si lasand in urma terenuri “rase” de plante...

Greieri, cosasi si lacuste - aceasta este marea familie de “saritori” din lumea insectelor, existand peste 20.000 de rase, raspandite in zonele calde si temperate ale globului. Majoritatea exemplarelor din aceste trei specii au picioarele posterioare (adica, cele din spate) foarte puternice, adaptate pentru sarit - acesta fiind modul cel mai sigur in care scapa de dusmanii lor naturali. De altfel, chiar si exemplarele din rasele cu aripi prefera sa sara in loc sa zboare. O alta particularitate a greierilor - si “rudelor” sale - este “cantatul”. De fapt, nu este vorba chiar despre o melodie, ci despre un sunet specific, ascutit si patrunzator, emis prin frecarea elitrelor (fie intre ele, fie cu ajutorul picioarelor). Elitrele sunt aripile insectelor coleoptere (externe la unele specii, anterioare la altele), fiind de obicei tari si impregnate cu chitina (o substanta organica asemanatoare cu celuloza).

De altfel, in cazul greierilor cu aripi (ca marea majoritate), acestia sunt dotati cu doua perechi distincte de astfel de organe: cele superioare (din fata, adica elitrele) sunt intarite si au rol de protectie pentru celelalte doua, din spate, care sunt subtiri, membranoase si servesc la zbor.

Greierul are corpul scurt si gros, capul sau fiind dotat cu antene lungi si ochi mari. In cea mai mare parte a zilei, isi gaseste un ascunzis in locurile mai intunecoase, pe sub pietre, in crapaturi ale scoartei sau printre plante. Pe langa sarit, aceasta este o alta metoda de a se feri de dusmani, pe care entomologii (cei care se ocupa cu studiul insectelor) o numesc “camuflaj”. De altfel, pentru a supravietui, multe insecte se bazeaza pe insusirea de a fi greu observabile de pradatori. In schimb, imediat dupa lasarea intunericului, greierii isi incep activitatea, perceputa de la distanta odata cu lansarea primelor sunete. De fapt, “canta” numai masculii, aceste “serenade” fiind dedicate femelelor pe care vor sa le atraga. Dupa imperechere, femelele depun un numar foarte mare de oua (de ordinul sutelor), printr-un tub in forma de sabie, numit ovipozitor. Desi acest tub seamana cu acul cu care sunt dotate alte insecte, nu este un organ de atac (sau de aparare).

Micii pui de greier devin adulti intr-o perioada care variaza de la o rasa la alta, intr-un interval cuprins intre 60 si 90 de zile. In tot acest rastimp, ei arata - chiar de la iesirea din ou - exact ca adultii, inaintarea in varsta observandu-se doar prin cresterea corpului si, proportional, a greutatii. Hrana greierilor este extrem de diversa: unii “vaneaza” insecte sau mananca resturi de animale moarte (sau menajere), dar cei mai multi se hranesc cu plante.

Cel mai “apropiat” de oameni este greierele de casa, denumit stiintific acheta domestica. Pe vremuri, cantecul acestuia era ceva foarte obisnuit in multe locuinte. In prezent, oamenii nu mai sunt la fel de incantati - nici macar la tara - de prezenta in spatiile de locuit a greierelui de casa. Totusi, acesta este destul de raspandit inca, dar si-a schimbat “domiciliul”, gasindu-si refugiu in poduri, subsoluri si ghenele de gunoi, pe unde canta - mai ales noaptea - ridicandu-si aripile din fata si frecandu-le una de alta. Are cel mult 2 centimetri lungime, este galben-maroniu (cu trei dungi intunecate pe cap) si mananca aproape orice gaseste prin resturile din bucatarie. Are si o ruda mai mare, greierele de camp, care traieste pe orice pajiste salbatica, iar cantecul acestuia este unul dintre sunetele specifice noptilor (dar si zilelor) de vara.

Greierele de camp ajunge la 2,5 centimetri lungime si este aproape negru, cu nuante maronii. Pe malul celalalt al Atlanticului, in estul Americii de Nord, traieste greierele nordic (sau greierele american), denumit stiintific pterophylla camellifolia.

Este o insecta cu corpul ingust si in asa fel camuflat incat sa semene cu niste frunze verzi, stralucitoare. Are antene foarte lungi, iar organele de auz sunt dispuse pe picioarele din fata. Traieste in copaci si in tufisuri, ascunzandu-se atat de bine incat ramane neobservat atat timp cat nu se misca. Greierele nordic este mult mai mare decat rudele sale europene, lungimea corpului acestuia putand sa atinga 5,5 centimetri. Considerat una dintre cele mai grele insecte din lume, greierele fara aripi (deinacrida heteracantha) traieste in Noua Zeelanda si are o lungime de 8,5 centimetri. In timpul zilei sta mai mereu ascuns in niste gauri, din care iese numai noaptea, cand se hraneste cu frunze si seminte. Desi greierele fara aripi exista in Noua Zeelanda de milioane de ani, in atatea milenii avand foarte putini dusmani, el este acum pe cale de disparitie, fiind vanat de sobolani si de alte mamifere introduse sau ajunse intamplator in statul din Oceania.

Despre calitatile de cantareti ale greierilor am mai amintit in acest articol. Sa mai spunem doar ca, in antichitate, in China si Japonia, greierii erau prinsi, li se verifica “talentul” de solisti, iar cei mai valorosi dintre ei erau vanduti bogatasilor, care ii tineau in mici custi de aur si le ascultau noaptea serenadele. Si oamenii mai putini instariti aveau in case cantareti cu aripi, numai ca - in cazul acestora - custile erau din lemn sau din bambus. Tot in China, de mii de ani, se organizeaza lupte de greieri (exista chiar o asociatie de profil la Beijing). Se desfasoara chiar adevarate turnee, filmate cu camere video extrem de performante (capabile sa surprinda cele mai mici detalii si sa mareasca foarte mult imaginea) si transmise pe anumite canale TV. Si tot din Orient mai vine un obicei nu tocmai obisnuit in legatura cu greierii: acela de a-i manca... Bine rumeniti si crocanti, ca aripioarele de pui...



POTI MERGE
GRATIS LA
DISNEYLAND
TAINELE SPORTULUI MINTII TAINELE
SPORTULUI
MINTII
SCOALA
DE FOTBAL
PENTRU COPII
TORTURI
PENTRU
ANIVERSARI
Copyright Editura IMPRIMA Conditii si drepturi de autor

Online: 5 utilizatori
Membri: