Acasa | Revista Pici | Comenzi | Fotomodel | Expozitie | Contact Concurs | Inscriere | Intra ca membru  

Caracatitele

Sa fie oare atat de nemilos acest animal, incat numele sau a ajuns sa defineasca o grupare de tip mafiot? Sa manance atat de mult, incat sa i se spuna “caracatita” si unei persoane lacome, apucatoare?

Nu neaparat cruzimea si “pofta de mancare” a caracatitei au facut ca ea sa “boteze” organizatii periculoase si oameni lacomi, ci mai degraba aspectul sau. Cele opt brate ale ei - care se pot deplasa in atatea directii - par a putea ajunge oriunde si a controla tot teritoriul respectiv. Iar atunci cand “prada” a fost prinsa, nimic nu o mai poate salva din acea inclestare...

Asta in imaginatia maturilor care au lansat respectivele comparatii. Pentru copii, insa, caracatita este un animal interesant, ba chiar un foarte dragut personaj de desene animate. Dar hai sa vedem care este adevarul stiintific si ce spun zoologii despre toate acestea...

Caracatita este un animal marin nevertebrat (adica nu are coloana vertebrala si nici un alt fel de oase), facand parte din increngatura molustelor. Este vorba despre acele animale cu corpul moale (de cele mai multe ori aparat de o cochilie), care au de obicei un singur picior musculos. Printre aceste rude mai indepartate ale caracatitei - molustele - se numara melcul si unele scoici.

Dar, dintre moluste, caracatita este inclusa in clasa cefalopodelor, adica a acelor animale care au in jurul capului (mai exact, al gurii) brate tentaculare (prevazute cu ventuze), care servesc la pipait, la apucat prada si uneori la deplasare. Din aceasta clasa mai fac parte sepia si calmarul, care au insa zece tentacule, fata de cele opt ale caracatitei, dar le lipseste complet cochilia (sau carapacea), pe care au “pierdut-o” in timpul milioanelor de ani in care au evoluat. Tot in timpul acestei evolutii, “piciorul” (ca de melc) s-a transformat in brate.

Caracatita traieste in adancuri, foarte aproape de fundul marilor (in special al celor din zonele tropicale) sau al oceanelor, gasindu-si adapost in niste “vizuine” formate de apa in stanci, in nisip sau sub bolovanii din larg. Are, ca toate molustele, un corp moale, din care pleaca direct opt brate, acoperite cu doua randuri de ventuze. Daca isi pierde unul dintre aceste tentacule, de cele mai multe ori ii creste altul, la loc.

La cele mai multe dintre cele peste 150 de rase de caracatite cunoscute, culoarea pielii sale este inchisa, maro-negricioasa, dar destule dintre ele isi pot schimba nuanta, pentru a se ascunde sau a exprima o intentie. Marimea lor este si ea variabila: cele mai mici au numai cativa centimetri (caracatitele din Sri Lanka), iar cele mai mari pot ajunge pana la 10 metri (rase care traiesc in Oceanul Pacific). Cele mai multe dintre ele cantaresc cateva zeci de kilograme (o medie de 45), dar suratele lor uriase pot avea o greutate de pana la 200 de kilograme.

Dintre toate nevertebratele, caracatita este cea mai “inteligenta”, fiind dotata cu un sistem cerebral complex, un fel de creier care o ajuta sa rezolve cele mai multe dintre problemele sale de existenta. De asemenea, ea mai are o metoda specifica si foarte eficienta de a se apara de dusmani: cand este atacata, elimina in jurul sau o substanta inchisa la culoare, care innegreste apa, ajutand-o astfel sa dispara din zona periculoasa. Mai mult chiar, unele dintre caracatite secreta o astfel de substanta care poate paraliza pradatorul. In schimb, este complet lipsita de auz, dar dotata cu o vedere foarte buna, comparabila ca nivel de perfectiune cu cea umana.

Ca majoritatea animalelor acvatice, caracatita respira cu ajutorul branhiilor, luand oxigenul direct din apa. Tot o astfel de circulatie a apei de tip “sifon” o pune in miscare: caracatita absoarbe lichid, apoi il elimina cu presiune - si asa se deplaseaza. Acesta nu este, insa, unicul mod de deplasare, tentaculele fiind de asemenea utilizate ca pentru “inot”.

Caracatita este un animal carnivor, hrana sa preferata fiind molustele mici, crustaceele, crabii, unele specii de pesti si melcii marini. Pe cele mai multe dintre victimele sale le ademeneste schimbandu-si culoarea corpului si devenind astfel aproape invizibila in locul in care sta la panda. La momentul potrivit, cand prada se apropie suficient, isi intinde tentaculele - foarte mobile - si isi imobilizeaza victima. In cazul vietatilor mai dezvoltate (mai mari sau mai inteligente), atacul este sustinut cu ajutorul substantei veninoase care le paralizeaza.

Caracatitei ii place singuratatea. De obicei, traieste fara alte “rude” prin apropiere, cu exceptia perioadei in care se apropie venirea pe lume a puilor. Atunci, ea depune un numar imens de oua (de ordinul sutelor de mii!), din care ies puisori de 3 milimetri. De cand depune ouale si pana cand puii cresc suficient cat sa se descurce singuri (adica o perioada de la 25 la 60 de zile), “mama” nu mananca aproape nimic, ocupandu-se in permanenta de oxigenarea si hranirea acestora, cu ajutorul “sifonului” sau.

Aceasta infometare teribila ii pune in pericol viata caracatitei-mama, ea supravietuind in prea putine dintre cazuri. Chiar si cu acest sacrificiu extrem, dintre sutele de mii de pui iesiti din ou, numai doi sau trei reusesc sa supravietuiasca si sa devina adulti...



POTI MERGE
GRATIS LA
DISNEYLAND
TAINELE SPORTULUI MINTII TAINELE
SPORTULUI
MINTII
SCOALA
DE FOTBAL
PENTRU COPII
TORTURI
PENTRU
ANIVERSARI
Copyright Editura IMPRIMA Conditii si drepturi de autor

Online: 13 utilizatori
Membri: