Acasa | Revista Pici | Comenzi | Fotomodel | Expozitie | Contact Concurs | Inscriere | Intra ca membru  

Balenele

Balenele, acesti giganti ai marilor, sunt printre cele mai mari si mai cunoscute animale de pe pamant, facand parte din familia cetaceelor. Desi arata ca niste pesti uriasi, va reamintim ca balenele sunt mamifere (adica nasc pui vii si ii hranesc cu laptele lor).

Ele au inspirat numerosi scriitori, chiar din timpuri stravechi. Astfel, in Biblie se vorbeste despre prorocul Iona, cel care a fost inghitit de o balena, incercand sa fuga de Dumnezeu. Venind spre timpurile actuale, putem urmari aventurile unei balene uriase albe, in romanul „Moby Dick” sau patania bietului Gepetto si a „copilului” sau faurit din lemn, Pinocchio. Ei au fost inghititi de o balena, din burta careia au scapat cu greu, facand un foc, astfel incat cetaceul a fost nevoit sa tuseasca si sa-i scuipe afara pe intrusi.

Una dintre rasele despre care vom vorbi mai pe larg este balena albastra (balaenoptera musculus), care traieste in aproape toate oceanele planetei, fiind cea mai mare vietuitoare de pe Terra. Balenele din aceasta rasa au intre 23 si 24,5 metri lungime (aproape cat un bloc cu 10 etaje!) si pot cantari pana la aproximativ 110 tone! Au corpul lung, ascutit si neted. Partea superioara a capului este foarte lata si turtita, in forma de U, reprezentand circa o patrime din lungimea corpului, in timp ce aripile de pe spate sunt - comparativ - foarte mici. Femelele sunt mai mari decat masculii de aceeasi varsta, iar cel mai mare exemplar de acest gen capturat cantarea aproximativ 150 de tone. Sa spunem ca, daca ar trai pe pamant, un animal de dimensiunea balenei albastre ar putea fi zdrobit de greutatea proprie daca n-ar avea ca suport niste oase foarte late si extrem de rezistente. Insa, pentru un animal acvatic, corpul sau fiind sustinut deci de apa, rolul de “rezistenta” al oaselor a disparut.

Balenele albastre pot fi vazute singure sau in grupuri mici, dar cel mai des in perechi. Uneori se deplaseaza in grupuri mari, de cate 50-60 de exemplare, dar acest lucru se intampla rar, perioadele cele mai potrivite pentru a fi astfel observate fiind cele in care se inmultesc. Sunt inotatoare puternice, capabile sa atinga o viteza de aproape 50 km/h atunci cand sunt in primejdie. Insa, de obicei, balenele se deplaseaza cu pana la 20 km/h. Ca si delfinii, balenele sunt mamifere si nasc pui, dar numai in apele tropical-temperate, in lunile de iarna.

Cercetari recente indica faptul ca balenele albastre ating maturitatea (la care pot face pui) la 6 - 10 ani sau cand masculul are 23 de metri lungime, iar femela, 24 de metri. Puii se nasc la intervale de 2 - 3 ani, avand de stat in burta „mamei” 12 luni.

Puiul are 7 - 8 metri lungime la nastere si aproximativ 3 tone greutate (cat 1.000 de bebelusi). Perioada de alaptare a acestuia este de 7-8 luni, rastimp in care ajunge la 16 metri lungime si 23 de tone greutate. In perioada de alaptare, puii consuma in total, zilnic, pana la 379 de litri din laptele mamei, bogat in grasimi. Tot la capitolul hrana, ar mai fi de spus ca balenele albastre se hranesc cu mult ton, dar si cu creveti mici, cantitatea acestora din urma, pe durata verii, ridicandu-se - ca total de consum - la 4 tone zilnic, chiar mai mult. Asta inseamna ca cetaceele in cauza consuma 40 de milioane de creveti pe zi!

Datorita dimensiunii lor enorme si a vitezei reduse de deplasare, balenele albastre au fost victimele vanatorilor de balene inca de acum multe sute de ani, dar nu au putut fi capturate cu harpoanele de mana de atunci si puse in barci deschise. Abia in anul 1868, norvegianul Sven Foyn a revolutionat operatiunea de capturare a balenelor albastre, odata cu inventarea unui harpon-pistol si cu folosirea vapoarelor bazate pe puterea motoarelor Diesel, cat si a unor barci speciale de vanatoare. El a perfectionat, de asemenea, tehnica „ridicarii” balenelor vanate, astfel incat acestea sa nu se mai scufunde dupa ce erau ucise. Aceasta adevarata industrie de prelucrare a carnii, pielii si grasimii de balena a inceput sa se dezvolte dupa anul 1900, devenind o buna afacere, dar si o actiune nemiloasa indreptata asupra uriasilor marilor. Masacrul cel mai mare a avut loc in anul 1931, cand au fost ucise, intr-un singur sezon, 29.000 de balene albastre.

Pe toata durata perioadei vanarii lor, au fost omorate - numai in Pacificul de Nord - 8.200 de exemplare, populatia de balene albastre reducandu-se simtitor. In prezent, numarul acestor cetacee este estimat la 10.000 - 12.000 de exemplare. Oamenii de stiinta nu pot spune cu precizie daca numarul balenelor albastre este in crestere sau descrestere, dar ultimele sondaje indica o inmultire a acestora, neexistand alte activitati umane care sa le afecteze, cu exceptia vanatului, de altfel foarte redus in ultimii ani. Vanarea acestor mamifere a fost interzisa din anul 1966, cand balenele au fost puse sub protectie internationala.

Incheiem prezentarea balenelor albastre cu un detaliu referitor la "cantecul balenelor". De fapt, acesta este un fel de cod morse submarin: balenele scot niste sunete ascutite care nu pot fi detectate de om decat cu ajutorul unor aparate speciale. Aceste sunete de frecventa joasa traverseaza distante foarte mari in adancuri, ajutand astfel balenele albastre sa comunice, chiar daca sunt la sute de kilometri distanta, unele de altele, in apele oceanelor.

In afara de balenele albastre mai traiesc in largul oceanelor si al marilor alte cateva subspecii din aceasta familie de cetacee, cum ar fi balena cu capul arcuit, balena gri, balena cu cocoasa si balena Minke.

Balena cu capul arcuit (balena mysticetus) traieste la marginea sudica a gheturilor Arcticii, iarna, si se deplaseaza, vara, printre sloiurile sfaramate. Ea a primit acest nume din cauza infatisarii, mamiferul respectiv avand falca de jos incovoiata sub forma unui arc. Aceste cetacee pot „sparge” cu respiratia un strat de gheata cu o grosime de circa o jumatate de metru, dar cum isi aleg ele locul unde sa respire a ramas un mister pentru oamenii de stiinta. In general, masculii din rasa balenelor cu capul arcuit ajung la 15 metri lungime si pot cantari 60 de tone. In schimb, femelele adulte sunt mai mari, lungimea lor maxima ajungand la 18 metri.

Cat despre balena gri (eschrichtius robustus), aceasta traieste in apele de pe coasta de est a Pacificului de Nord si realizeaza una dintre cele mai mari migratii, facand - in medie - o calatorie de 10.000 - 14.000 de mile marine, dus-intors, spre coasta americana a respectivului ocean, intre marile arctice si laguna Baja California, Mexic. Un lucru surprinzator este acela ca, in perioada de inmultire si reproducere, turistii aflati pe mare au parte de fenomenul „de prietenie” din partea balenelor gri, intrucat acestea se apropie de barcile mici si se lasa chiar mangaiate! Masculii adulti masoara aproximativ 14 metri, iar femelele adulte depasesc cu putin aceasta lungime. In schimb, ambele sexe cantaresc 30-40 de tone.

In continuare, cateva lucruri - pe scurt - despre balena cu cocoasa, numita de oamenii de stiinta o "mancacioasa sezoniera", hrana ei preferata fiind crevetii si pestii mici, cum ar fi heringul sau capelinul.

Incheiem prezentarea balenelor cu subspecia Minke, cea mai mica dintre suratele ei din familia gigantilor oceanelor si ai marilor lumii, avand o lungime de doar 8 - 9 metri si 5,5 - 7 tone greutate.

Balena Minke traieste la suprafata oceanului, nu si in marile polare, putand plonja in adancuri timp de 20-25 de minute, insa durata obisnuita a unei astfel de scufundari este de 10-12 minute.



POTI MERGE
GRATIS LA
DISNEYLAND
TAINELE SPORTULUI MINTII TAINELE
SPORTULUI
MINTII
SCOALA
DE FOTBAL
PENTRU COPII
TORTURI
PENTRU
ANIVERSARI
Copyright Editura IMPRIMA Conditii si drepturi de autor

Online: 10 utilizatori
Membri: