Acasa | Revista Pici | Comenzi | Fotomodel | Expozitie | Contact Concurs | Inscriere | Intra ca membru  

Antilopele

Clasificandu-se in aproximativ 140 de specii, antilopele, bovinele si rudele acestora formeaza cea mai mare familie de mamifere copitate. In salbaticie, reprezentanti ai acestui numeros neam traiesc pe aproape intreaga suprafata a Terrei, cu exceptia Americii de Sud, a Australiei si a Noii Zeelande.

Rudele lor domesticite (adica bovinele comune, oile si caprele) pot fi intalnite, insa, aproape in orice colt al lumii. Cele mai multe dintre specii sunt ierbivore (adica pasc iarba), dar destule altele se hranesc cu frunzele tufisurilor sau chiar ale copacilor. Ca majoritatea copitatelor, aceste animale au un sistem digestiv complicat, care le ajuta sa digere ceea ce mamanca. Antilopele si bovinele salbatice traiesc adesea in turme, strategie ce le sporeste sansele de a ocoli pericolele si chiar a evita atacurile.

In Africa tropicala traieste cel mai masiv reprezentant al familiei: antilopa elan (Taurotragus oryx pe numele sau stiintific). La o lungime a corpului de 3,5 metri (fara coada), antilopa elan poate atinge greutatea de 900 de kilograme. De la distanta seamana cu un taur, dar are gatul si picioarele mai alungite, iar coarnele sunt drepte, rasucite in spirala (ca si antilopele mai mici). Antilopele elan se hranesc cu frunze si radacini, fiind usor de imblanzit si de crescut in ferme, pentru carnea si laptele lor.

Tot in Africa (de sud, centrala si de est) poate fi intalnita antilopa care detine recordul lungimii coarnelor din familia sa. Marele kudu i-au spus bastinasii, iar zoologii au botezat-o, stiintific, Tragelaphus strepsiceros. Marele kudu traieste in savana, iar coarnele care l-au facut celebru se inalta la un metru deasupra capului, dar datorita formei spiralate ele sunt de fapt mult mai lungi. Aceasta superba podoaba nu ii face viata mai usoara marelui kudu, ba chiar dimpotriva: vanatorii sunt mai mereu in cautarea unui atat de ravnit trofeu.

Cea mai numeroasa familie de antilope din Asia este cea numita Nilgau. Localnicii ii mai spun acestei antilope si taur albastru, iar in scrierile de specialitate este denumita Boselaphus tragocamelus. Doar masculii acestei rase au coarne, iar greutatea lor depaseste uneori 250 de kilograme (femelele sunt mai usoare). Au capete mici, deasupra unor umeri incovoiati si traiesc in turme putin numeroase, in zone stancoase sau maracinoase din India si Pakistan. Antilopele Nilgau se hranesc cu iarba, cu frunze si lastari, iar uneori provoaca probleme fermierilor, distrugand plantatiile (in special pe cele de trestie de zahar). Femelele din neamul taurului albastru nasc adesea gemeni, la inceputul sezonului musonic, atunci cand hrana este cel mai usor de gasit.

In aceleasi tari asiatice, India si Pakistan, mai traieste antilopa cu coarne spiralate (Antilope cervicapra), o specie la care masculii si femelele arata diferit. Femelele si puii sunt galben-gafenii, cu burta alba, iar masculii sunt cafeniu inchis sau chiar negri pe spate, burta fiind alba, de asemenea. Aceasta antilopa a fost denumita astfel datorita, evident, coarnelor ei spiralate, a caror lungime poate ajunge in cazul masculilor pana la 60 de centimetri.

O alta rasa al carui nume provine dintr-o trasatura specifica este cea a antilopei saritoare, evidentiata prin abilitatea sa incredibila de a face salturi de pana la 3,5 metri, putand sari din nou imediat dupa ce a atins solul. Semnul distinctiv al antilopei saritoare (Antidorcas marsupialis) este un pliu al pielii de pe spate. Atunci cand animalul este in alerta, cuta respectiva lasa sa se vada o creasta de peri alburii. Cu peste 100 de ani in urma, in secolul XIX, antilopele saritoare formau cele mai mari turme din lume, alcatuite din milioane de exemplare si care se intindeau pe mai mult de 150 de kilometri (cam cat distanta dintre Bucuresti si Brasov!). In zilele noastre, aceasta antilopa colorata destul de tipator nu mai este atat de des intalnita. Ba chiar s-a simtit nevoia sa fie reintrodusa in multe parcuri si rezervatii, in paralel cu stricta observare a exemplarelor care traiesc in mod natural in sudul si sud-estul Africii.

Deoarece suratele sale prefera locurile deschise si intinse, despre antilopa de munte (Oreotragus oreotragus) se poate spune ca este iesita din comun: traieste in zone pietroase (din Africa de est si de sud-est), ba chiar pe stanci. Ea poate sta - pe varfurile copitelor sale mici si moi, care ii asigura o excelenta aderenta - chiar si pe portiuni de doar cativa centimetri latime. Iar de aici reuseste sa sara din piatra in piatra catre un loc la fel de greu accesibil, dar foarte sigur. Antilopele de munte traiesc in grupuri mici si se hranesc cu tufisurile care cresc printre stanci. Blanita lor este aspra, maro-cenusie, iar masculii au coarne scurte si ascutite.

Una dintre cele mai agile antilope, capabila de salturi de pana la 10 metri, este Impala. Acest animal gratios (Aepyceros melampus), cu blanita moale, mananca iarba, frunze si seminte, traind in zone deschise sau cu arbori ale savanei din sudul sau estul Africii. Doar masculii speciei au coarne, dar exemplarele de ambele sexe au o dunga intunecata pe spate si un smoc de par negru pe picioare.

Cu un secol in urma, cea mai raspandita specie africana era antilopa Kongoni (Alcelaphus buselaphus), un animal de talie medie, cu umeri curbati si blana scurta, care traia chiar si in nordul Marocului si in Egipt, pana aproape de Marea Mediterana. Acum, dupa decenii in care a fost vanata intens, kongoni mai exista doar la sud de Sahara, in zone deschise, acoperite de iarba.

Unul dintre cele mai mici mamifere copitate din lume este antilopa regala (Neotragus pygmaeus): abia atinge, la maturitate, o inaltime de 25 de centimtri (in zona umerilor) si cantareste cam cat o gaina! Si inca un record de minim al antilopei regale: este mamiferul copitat cu cele mai mici coarne (de nici 2,5 centimetri lungime). De altfel, aceste dimensiuni o determina sa traiasca solitar (in Africa tropicala de vest), sa isi petreaca marea majoritate a timpului in singuratate si sa o ia la fuga, ca un iepure, atunci cand percepe un pericol oricat de mic.



POTI MERGE
GRATIS LA
DISNEYLAND
TAINELE SPORTULUI MINTII TAINELE
SPORTULUI
MINTII
SCOALA
DE FOTBAL
PENTRU COPII
TORTURI
PENTRU
ANIVERSARI
Copyright Editura IMPRIMA Conditii si drepturi de autor

Online: 10 utilizatori
Membri: